Încă de acum 16 ani, Regina Elisabeta a II-a bea zilnic vin românesc. Prințul Charles i-a adus prima sticlă, iar de atunci, regina nu mai suportă să bea un alt vin.
Regina Elisabeta a II-a susține faptul că sănătatea ei este atât de bună datorită vinului românesc. Aceasta consumă un pahar la micul dejun, apoi unul sau două la prânz și după ceaiul de la ora cinci, schimbă vinul roșu din zona Vrancea cu unul alb.
De asemenea, regina mamă încheie seara cu câteva cupe de argint cu vin.
După ce vistieria Angliei a fost puternic afectată de consumul ridicat de vin de către regina Angliei, aceștia au cerut diverșilor cercetători să afle de ce este vinul atât de bun, chiar prelungind viața, potrivit socialistul.ro.