Premierul britanic David Cameron efectua sâmbătă o vizită-surpriză în Afganistan, în cursul căreia s-a întâlnit cu militari NATO şi cu preşedintele afgan Hamid Karzai, relatează AFP, conform Mediafax.
Potrivit ambasadei britanice la Kabul, Cameron a vizitat Camp Bastion, o bază majoră în Helmand, cea mai instabilă provincie afgană, situată în nordul ţării.
Vizita sa are loc după mai puţin de o săptămână de la deschiderea unui birou politic taliban la Doha care, în pofida unor speranţe, nu a fost urmată de negocieri concrete de pace.
Cameron a declarat că deschiderea acestui birou este "încurajatoare", în măsura în care "talibanii au declarat că nu mai vor ca Afganistanul să fie o ameninţare pentru alte ţări", potrivit BBC.
"Mai este încă mult drum de parcurs (spre pace) dar, în paralel cu necesitatea asigurării securităţii printr-o armată şi o poliţie afgane puternice, pare de asemenea rezonabil să existe un proces politic", a adăugat premierul britanic.
Aproximativ 7.900 de militari britanici sunt prezenţi în Afganistan.
Căutarea unei soluţii de pace cu talibanii este de-acum o prioritate pentru Guvernul afgan şi puterile internaţionale, în contextul în care continuă să existe o atmosferă insurecţională în numeroase regiuni din ţară şi în care trupele aflate sub comandă americană se pregătesc să se retragă anul viitor.
Deschiderea unei reprezentanţe a talibanilor în Qatar pe 18 iunie, menită să favorizeze negocieri, a declanşat o criză diplomatică în contextul în care insurgenţii au adoptat denumirea de "emirat islamic Afganistan", numele Guvernului lor în perioada 1996-2001.
Preşedintele afgan Hamid Karzai, furios că această reprezentanţă a fost creată cu rangul de ambasadă a unui Guvern în exil, a întrerupt discuţiile pe care le purta separat cu americanii, a ameninţat cu boicotarea oricărui proces de pace şi a suspendat negocierea unui acord bilateral în domeniul securităţii cu Washingtonul.
Deschiderea acestui birou taliban nu a împiedicat continuarea violenţelor în Afganistan, iar insurgenţi au comis marţi un spectaculos atac la Kabul, în apropierea palatului prezidenţial şi sediului CIA, soldat cu moartea a trei gardieni afgani.