Premierul britanic, David Cameron, a exprimat sâmbătă, la finalul summitului NATO de la Lisabona, "angajamentul ferm" că nu vor mai exista trupe britanice de luptă în Afganistan începând din 2015, relatează
AFP.
"Începând din 2015, nu vor mai exista trupe de luptă", a anunţat Cameron în cadrul unei conferinţe de presă. "Este un angajament ferm", a precizat el.
Marea Britanie are 9.500 de militari în Afganistan, majoritatea mobilizaţi în Helmand, în sudul ţării. Această ţară se situează pe locul doi în ceea ce priveşte contribuţia la forţa internaţională de peste 150.000 de militari.
NATO a aprobat sâmbătă o strategie de retragere din Afganistan, care vizează transferul progresiv al responsabilităţii operaţiunilor de luptă către armata afgană până în 2014, a anunţat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen.
Transferul responsabilităţii ar urma să înceapă cel târziu în vara lui 2011 şi va continua până la sfârşitul lui 2014.