
Danemarca a anunțat, luni, că va eradica cancerul de col uterin până în 2040, graţie adeziunii la programul de vaccinare anti HPV şi a testelor de depistare. Liga daneză pentru lupta împotriva cancerului a mai precizat că chiar și înainte de acest termen, numărul pacientelor va fi atât de mic încât maladia poate fi considerată eliminată, relatează Agerpres.
„Chiar înainte de 2040, un număr atât de mic de femei vor fi afectate de această maladie, încât poate fi considerată eliminată. Ar fi pentru prima dată când dispare un tip de cancer, a spus Liga daneză de luptă împotriva cancerului într-un comunicat.
În prezent, ratele de recurenţă a acestui tip de cancer sunt sub 10 la 100.000, potrivit unui studiu publicat în revista Asociaţiei medicilor danezi. Conform criteriilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), maladia va fi considerată eradicată în Danemarca la o rată de recurenţă sub 4 la 100.000.
Rata vaccinării împotriva infecţiei cu HPV, principala cauză a bolii, este de 89% în rândul băieţilor şi fetelor de 12 ani cu primele două doze ale vaccinului. Este puţin sub obiectivul de 90%.
Vaccinarea gratuită a fetelor a fost introdusă în 2008/2009, iar în 2019 a fost introdusă vaccinarea băieţilor.
În ceea ce priveşte depistarea, 60% dintre femeile din Danemarca au acceptat oferta, cu 10 procente mai puţin decât obiectivul participării de 70%.
Suedia a anunţat un obiectiv de eradicare încă şi mai rapid, în 2027, potrivit centrelor regionale de oncologie (RCC) sudeze.
La nivel global, în fiecare oră sunt depistate aproximativ 70 de cazuri noi de cancer determinate de HPV. Cel mai frecvent este cancerul de col uterin, iar în România mor anual 1800 de femei din cauza acestui tip de cancer. Vestea bună este că vaccinarea anti-HPV este extrem de eficace în prevenirea infecțiilor care produc aceste leziuni canceroase. În România, vaccinarea este disponibilă gratuit pentru copii și tineri, iar femeile cu vârsta cuprinsă între 19 și 45 de ani beneficiază de vaccin compensat în proporție de 50%.