Antena 3 CNN Externe Dalai Lama: China încearcă să anihileze budismul tibetan

Dalai Lama: China încearcă să anihileze budismul tibetan

1 minut de citit Publicat la 20:57 11 Mar 2010 Modificat la 20:57 11 Mar 2010
Dalai Lama: China încearcă să anihileze budismul tibetan
Dalai Lama a criticat autorităţile chineze, acuzând că încearcă să "anihileze budismul" din Tibet, la comemorarea revoltei eşuate contra conducerii chineze.

Liderul spiritul al Tibetului şi-a arătat frustrarea pentru tentativele eşuate de a negocia un compromis cu China, iar afirmaţiile vin pe fondul informaţiilor că sute de tibetani au fost arestaţi în capitala Lhasa.

Beijing îl acuză pe Dalai Lama că luptă pentru independenţa Tibetului, despre care China susţine că este parte a teritoriului său, în timp ce călugărul budist declară că doreşte o formă de autonomie ce să permită poporului să practive cultura, religia şi limba.
Disputa a devenit violentă în urmă cu doi ani când au izbucnit proteste în Tibet, ce au dus la moartea a 20 persoane. La această comemorare, soldaţii patrulează pe străzile dn Tibet.
În mesajul său anual din India, cu ocazia a 51 de ani de la revolta eşuată, Dalai Lama arăta că autorităţile chineze conduc o campanie de "reeducare patriotică" în mănăstirile din Tibet.

"Îi pun pe călugări şi călugăriţe în condiţii de închisoare, îi privează de şansa de studia şi practica în pace," arăta acesta în faţa a 3.000 tibetani în oraşul Dharamsala, din nordul Indiei, unde trăieşte de cinci decenii. El a acuzat autorităţile chineze că încearcă "în mod deliberat să anihileze budismul ".


"Indiferent dacă guvernul chinez recunoaşte sau nu, există o problemă serioasă în Tibet," arăta el, adăugând că tentativele de a discuta cu conducerea chineză despre o autonomie limitată pentru poporul tibetan au eşuat.
"Judecând după atitudinea conducerii chineze, există slabe speranţe că se va ajunge curând la un rezultat."

Antena3.ro

×
Etichete: Dalai Lama
x close