Conducătorul spiritual al budiştilor
tibetani, Dalai Lama a avertizat că se va retrage dacă adepţii săi
continuă acţiunile violente în Tibet. Dalai Lama a respins
acuzaţiile autorităţilor chineze, potrivit cărora s-ar fi aflat
la originea revoltei de săptămâna trecută. În Tibet,
situaţia pare să se fi calmat, dar tibetanii din alte provincii
chineze au continuat şi ieri protestele.
Televiziunea de stat din China a
difuzat ieri noi imagini ale ciocnirilor de vineri, din capitala
Tibetului, Lhasa. Autorităţile de la Beijing se străduiesc să
arate că intervenţia dură a forţelor de securitate a fost
provocată de violenţa manifestanţilor tibetani.
Dalai Lama, adept al non-violenţei, a
fost acuzat de guvernul chinez că ar fi pus la cale răscoala.
Conducătorul budist, aflat în exil în India, i-a invitat
pe liderii chinezi la dialog şi le-a cerut compatrioţilor săi să
păstreze calmul.
Autorităţile chineze au anunţat că
peste 100 de tibetani s-au predat poliţiei şi au recunoscut
participarea la revolte. Noi proteste s-au înregistrat ieri în
provincia Gansu din nord-vestul Chinei, unde, potrivit guvernului
tibetan în exil, 19 manifestanţi ar fi fost împuşcaţi
mortal.
Manifestaţiile împotriva
represiunii din Tibet au continuat şi în alte ţări ale
lumii. La Bruxelles, poliţia a intervenit în
forţă după ce mai mulţi protestatari au încercat să
forţeze intrarea într-un sediu diplomatic chinez.
Antena3.ro