Un nou bilanț al victimelor puternicului cutremur produs la 16 aprilie în Ecuador este de ''480 de morți și aproximativ 2.560 de răniți'', a declarat marți adjunctul ministrului de interne Diego Fuentes, relatează AFP, menționând că informațiile precedente menționau doar 413 decedați.
Ca urmare a seismului cu magnitudinea 7,8, în jur de 20.000 de oameni au rămas fără locuințe, a afirmat premierul ecuadorian, Guillaume Long, transmite EFE, conform Agerpres.
El a mai spus că operațiunile de căutare a supraviețuitorilor și de scoatere a cadavrelor de sub dărâmături continuă, la aceste eforturi contribuind echipe de salvare din străinătate, cu un total de 654 de membri. Numărul lor ar putea fi mai mare, de 800 chiar, a menționat primul ministru.