Acţiunile companiilor listate la Bursa de la Madrid şi-au accelerat pierderile, randamentele obligaţiunilor guvernamentale spaniole pe zece ani sunt la un nivel ridicat, iar euro s-a depreciat faţă de dolar, după ce, vineri, Parlamentul de la Barcelona a declarat unilateral independenţa de Spania a regiunii, transmite Reuters.
Indicele IBEX 35 a scăzut cu 2,1% vineri, la cel mai redus nivel din ultimele patru zile, diferenţa dintre costurile obligaţiunilor spaniole şi germane pe zece ani s-a adâncit la 120 de puncte de bază, cel mai mult în ultimele patru zile, în timp ce euro s-a depreciat cu 0,5%, la 1,159 dolari.
Parlamentul catalan a votat vineri o rezoluţie în care proclamă regiunea un "stat independent luând forma unei republici", o ruptură fără precedent în Spania. La rândul său, şeful Guvernului spaniol Mariano Rajoy a reacţionat imediat pe Twitter, promiţând că va "restaura legalitatea" în Catalonia, iar Senatul de la Madrid l-a autorizat să suspende autonomia acestei provincii.