Antena 3 CNN Externe Cutremur în Elveţia, provocat de forările pentru un proiect geotermal

Cutremur în Elveţia, provocat de forările pentru un proiect geotermal

<1 minut de citit Publicat la 11:45 20 Iul 2013 Modificat la 11:45 20 Iul 2013
Cutremur în Elveţia, provocat de forările pentru un proiect geotermal
Foto: INTACT Images
Teste efectuate recent în cadrul forărilor la un proiect geotermal în estul Elveţiei probabil au provocat sâmbătă, în regiune, un cutremur cu magnitudinea 3,6, au anunţat autorităţile, relatează AFP, conform Mediafax.
"Nu sunt excluse alte cutremure în zilele următoare", a anunţat într-un comunicat Serviciul sesismologic elveţian din cadrul Şcolii Politehnice Federale din Zurich (EPFZ).
Sâmbătă, la ora locală 5.30 (6.30, ora României), experţi au înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 3,6, la o adâncime de patru kilometri, în zona oraşului St-Gall.
"Cutremurul este probabil legat în mod direct de teste şi activităţi de stimulare efectuate în cadrul forării la un proiect geotermal la St-Gall, unde s-au înregistrat deja mai multe seisme de mică intensitate în ultimele zile", a anunţat serviciul seismologic elveţian.
"Cutremurul a fost resimţit în regiune", afirmă unii experţi.
Producerea unor pagube uşoare la clădiri nu este exclusă în cazul unei asemenea magnitudini, la o asemenea adâncime, subliniază ei.
De semenea, Serviciul seismologic elveţian a înregistrat alt cutremur, în cantonul Appenzell Ausserrhoden, în apropiere de Herisau. Seismul, cu magnitudinea de 3,8, a avut loc tot sâmbătă şi tot la ora locală 5.30 (6.30, ora României).
 

×
x close