Antena 3 CNN Externe Cutremur de 6,7 grade, în apropierea Insulei Creta

Cutremur de 6,7 grade, în apropierea Insulei Creta

Cutremur de 6,7 grade, în apropierea Insulei Creta
01 Iul 2009   •   13:37

Insula Creta a fost zguduită, miercuri, de un puternic seism. Potrivit institutului american de geofizică USGS , cutremurul cu magnitudinea 6,7 a fost înregistrat la sud de insula Creta.

Cutremurul a avut loc la ora 9.30 GMT (12.30, ora României). Epicentrul a fost localizat la o adâncime de 38 de kilometri şi la o distanţă de 450 de kilometri sud-sud-est de Atena.

Potrivit centrului Seismologic euro-mediteranean EMSC, magnitudinea seismului a fost de a 6,2.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Grecia citat de CNN, cutremurul nu s-a simţit la Atena, aflată la 450 de kilometri depărtare de epicentru.

Seismologul britanic David Booth a explicat că seismul s-a produs sub mare, la o adâncime considerabilă. De aceea, riscul producerii unui tsunami este redus.

Cutremurul a fost resimţit pe coasta de nord a Egiptului şi până la Cairo, a anunţat directorul Institutului Naţional egiptean de Cercetări Geofizice, citat de AFP.

Salah Mohammed a menţionat că seismul nu s-a soldat cu victime sau pagube, în Egipt.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: cutremur
Cele mai noi știri
Parteneri
x close