Cutremurul cu magnitudinea 6,4 care s-a produs vineri în Chile, la o distanţă de 25 kilometri de oraşul Curico, s-a resimţit în capitala Santiago de Chile, însă nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale imediate, informează Reuters.
Şeful serviciului de urgenţă din Chile a descris seismul drept unul ''major'', însă nu a îndeplinit caracteristicile declanşării alertei de tsunami, conform forţelor navale chiliene, mai arată sursa citată.
Seismul a avut loc la ora 16:20:43 GMT, a anunţat Serviciul de monitorizare geologică al Statelor Unite (USGS).
Epicentrul, situat la o adâncime de 90,79 kilometri, a fost localizat la 72 de km nord-est de Talca şi 191 de km sud de Santiago de Chile, potrivit USGS, citat de Reuters.
Seismul din 2010, produs în regiunea centru-sud, cu magnitudinea 8,8 a fost unul dintre cele mai grave care au lovit după 2000 această ţară, antrenând valuri tsunami şi omorând peste 500 de persoane. Unul din cele mai grave seisme din istoria Chile a fost cel din 1960 care a avut magnitudinea 9,5.