Un cutremur cu magnitudinea de 5,8
grade pe scara Richter a avut loc duminică, în Ciudad de
Mexico. Locuitorii mai multor imobile au fost evacuaţi. Cutremurul a durat în unele zone
peste un minut, şi nu a provocat victime sau pagube materiale. Nici
reţeaua de electrică nu a fost afectată.
Epicentrul cutremurului a fost în
statul Guerrero, la 200 de kilometri de celebra staţiune Acapulco,
pe coasta Oceanului Pacific, iar hipocentrul s-a situat la 87 de
kilometri adâncime.
"La ora actuală, eliminăm orice
risc de pagube, atât în ceea ce priveşte persoanele, cât
şi infrastructurile sau imobilele, situaţia este calmă", a
precizat directorul general al protecţiei civile din statul Mexico,
Arturo Vilchis.
Antena3.ro