Cutremul
de 5.2 grade pe scara Richter în Ucraina. Seismul a avut loc
miercuri dimineaţă, în sudul ţării şi s-a resimţit şi în
localităţi din estul României. ?Cutremurul
a avut loc la o adâncime de 40 de kilometri. Acesta s-a
resimţit şi pe teritoriul românesc, până în
prezent având confirmări de la staţia din Constanţa.
Probabil că intensitatea acestuia pe teritoriul românesc este
de două-trei grade pe scara Mercalli, astfel că nu a creat probleme
deosebite?, a precizat Gheorghe Mărmurea, directorul Institutului
Naţional pentru Fizica Pământului.
Totui cititorii site-lui Antena3.ro spun că miercuri cutremurul din Ucraina s-a resimţit "destul de puternic" în mai multe localităţi din Estul ţării: Iaşi, Tulcea, Galaţi, Constanţa. De asemenea, cutremurul s-a resimţit şi la Chişinău, unde a avut magnitudinea de 5 pe scara Richter. Epicentrul cutremurului a fost localizat de autorităţile de la Chişinău în Marea neagră. Seismul a avut loc la ora 11.00. Cititorii site-ului Antena3.ro spun că deşi "destul de puternic", acest cutremur a durat doar câteva secunde.
Tot miercuri a avut loc un cutremur de 4,8 pe scara Richter şi în Bulgaria. Seismul a fost resimţit în districtele Dobrici şi Silistra, din sud-estul Bulgariei.
Antena3.ro