Cel puţin opt persoane au murit într-un cutremur cu magnitudinea de 5,1 pe scara Richter în sud-estul Peru, unde un sat, Misca, din regiunea Cusco, se află în ruine, au anunţat duminică serviciile Apărării Civile, relatează AFP.
Aproximativ 60 de locuinţe s-au surpat la Misca, o localitate în care aproximativ 300 de persoane sunt sinistrate. În satul vecin, Cusibamba, în care 46 de case nu mai pot fi locuite, 230 de persoane sunt sinstrate, potrivit aceleiaşi surse.
Cei opt morţi sunt din Misca, au anunţat serviciile Apărării Civile, care au precizat că cele două sate, aflate în districtul Paruro, numără împreună aproximativ 1.000 de locuitori.
Este vorba despre "un bărbat şi şapte femei", a declarat pentru postul local de radio RPP generalul Prada Vargas, şeful poliţiei din Cusco.
În primele imagini televizate de la Misca apar salvatori şi poliţişti care transportă cadavre.
Cutremurul a avut loc sâmbătă, la ora 21.35 (duminică, 6.35, ora României). Epicentrul a fost localizat la şapte kilometri sud-vest de Paruro, la o adâncime de opt kilometri, potrivit Institutului de Geofizică din Peru (IGP).