Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs sâmbătă seara în Grecia, la aproximativ 150 de kilometri vest de Atena, potrivit Institutului naţional de geofizică, fără ca autorităţile să anunţe producerea unor victime sau pagube materiale, relatează AFP.
Cutremurul a fost înregistrat la ora locală 20.52 (20.52 ora României) în Peloponez, la 13 kilometri sud de oraşul Aigio, a precizat institutul.
Grecia este zguduită în mod frecvent de cutremure, iar Peloponez este regiunea cea mai afectată. În 2008, un seism cu magnitudinea de 6,5 a provocat moartea a două persoane şi rănirea altor 30.
În 1986, un cutremur cu magnitudinea 6 a provocat moartea a 20 de persoane, rănirea altor câtorva sute şi a lăsat fără locuinţe mii de persoane la Kalamata, al doilea oraş ca mărime din peninsulă.