Un seism cu magnitudinea 4,7 s-a produs în centrul Italiei în dimineaţa zilei de marţi, afectând aceeaşi regiune devastată de activitate seismică în anul 2016 şi prima parte a anului 2017, informează DPA.
Cutremurul, care a avut loc la ora 5:11 am (03:11 GMT), a avut epicentrul la Muccia, la aproximativ 190 de kilometri nord de Roma, la o adâncime de 9 kilometri, potrivit Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV).
Serviciul de pompieri şi agenţia pentru protecţie civilă au precizat că nu au fost raportate persoane rănite, dar clădirile au fost avariate din nou.
Potrivit declaraţiilor pentru agenţia de ştiri ANSA făcute de primarului din Muccia, un oraş cu circa 900 de locuitori, clopotniţa bisericii locale Santa Maria di Varano, construită în secolul al XVII-lea, s-a prăbuşit.
Ca măsuri de precauţie, traficul feroviar local a fost suspendat, iar şcolile au fost închise.