Update 10.00: Cel puțin cinci oameni au murit în urma cutremurului din Mexic.
-----
Update 8.45: După cutremurul de 8,1 pe Ruchter din Mexic a apărut și o replică de 5,7 grade. Activitatea aeroportului ar fi fost întreruptă pentru câteva momente. Elicopterele survolează zona pentru a evalua pagubele.
-----
Un seism puternic cu magnitudinea de 8,1 pe scara Richter a avut loc în largul coastelor Mexicului, potrivit Institutului American de Geofizică şi Centrului de alerte tsunami din Oceanul Pacific. Epicentrul seismului s-a aflat la 123 de kilometri sud-vest faţă de oraşul Pijijiapan, la o adâncime de 33 de kilometri.
Acesta a fost cel mai puternic seism din această ţară de după devastatorul cutremur de pământ din 1985 care a distrus numeroase clădiri şi a ucis câteva mii de oameni.
Citește și: Primele imagini apărute în urma cutremurului de 8 grade din Mexic - VIDEO
Autoritățile se tem de posibilitatea producerii unui tsunami. Locuitorii din Ciudad de Mexico au ieşit pe străzi în pijamale, iar alarmele au început să sune imediat după seism, care s-a produs cu puţin timp înainte de miezul nopţii, a precizat un martor, citat de Reuters. Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în mai multe cartiere.
„Este cel mai mare cutremur din acest an. Este un cutremur de suprafață, care s-a produs în ocean, în apropiere de coasta Mexicului. Este un cutremur care ar putea să gerereze și valuri de tsunami. E o zonă foarte activă, se întâlnesc aici mai multe plăci tectonice. Vor fi replici, cu siguranță, și e posibil să fie cu magnitudinea de peste 6”, a declarat Mircea Radulian, director INFP.