Seismul s-a produs la ora locală 9.15 (2.15, ora României), iar epicentrul a fost localizat la 28 de kilometri est de oraşul Lae, la o adâncime de 66 de kilometri. Cutremurul a fost resimţit şi în capitala Port Moresby, la 300 de kilometri sud de epicentru.
Autorităţile, care nu au emis nici o alertă de tsunami, au afirmat că mai multe clădiri au suferit avarii uşoare, însă cutremurul nu a provocat pagube majore.
Oraşul Lae este situat într-o regiune cu numeroase mine de aur şi argint.
Antena3.ro