Antena 3 CNN Externe Curtea de Casaţie italiană a decis: cerşetoria face parte din tradiţia culturală a rromilor

Curtea de Casaţie italiană a decis: cerşetoria face parte din tradiţia culturală a rromilor

<1 minut de citit Publicat la 14:36 29 Noi 2008 Modificat la 14:36 29 Noi 2008
Curtea de Casaţie italiană a decis: cerşetoria face parte din tradiţia culturală a rromilor
Curtea de Casaţie a decis că cerşetoria face parte din tradiţia culturală a etniei rrome. Decizia a fost luată în cazul unei mame, care a fost acuzată de sclavie după ce a fost surprinsă folosindu-şi copilul de numai patru ani pentru cerşetorie. Presa italană susţine că decizia luată de Curtea de Casaţie este contestată atât de forţele de dreapta, cât şi de stânga italiană. Iniţial, mama fusese condamnată la şase ani de închisoare de către Curtea de Apel din Neapole şi, în urma unui recurs, pedeapsa fusese redusă la cinci ani de închisoare.
Curtea de Casaţie a anulat, prin decizia luată, hotărârea instanţei din Neapole. Conform acesteia, femeia nu poate fi acuzată de sclavie deoarece nu este membră a vreunei bande de exploatare a minorilor. În plus, femeia nu cerşea decât între orele 09.00 şi 13.00, oferindu-i astfel un minim de libertate copilului.
Antena3.ro

×
Etichete: cersetorie
x close