Decizia a fost numită drept istorică de către apărătorii drepturilor omului din Mexic, și este o schimbare radicală într-o țare profund catolică.
”Astăzi este o zi istorică pentru toate femeile din Mexic. Ziua de astăzi marchează un pas important în istoria drepturilor femeilor, și mai presus de toate, a celor vulnerabile”, a declarat preşedintele Curţii, Arturo Zaldivar.
În urma deciziei, instanţele din Mexic, nu vor mai putea să trimită în judecată cazuri de avort.
Decizia stabileşte „criterii obligatorii pentru toţi judecătorii din ţară”, obligându-i să acţioneze în acelaşi mod în cazuri similare, aşa cum a declarat preşedintele Curţii, Arturo Zaldivar.
Curtea s-a întrunit în sesiune plenară timp de două zile pentru a examina constituţionalitatea articolelor din codul penal al statului Coahuila, din nordul Mexicului, care pedepsesc femeile care fac avorturi, cu până la trei ani de închisoare.
Acum, noua lege, va constitui un instrument care să permită femeilor încarcerate pentru avorturi să-şi recapete libertatea.
Avortul a fost dezincriminat până acum în patru dintre cele 32 de state ale ţării: Mexico City, Oaxaca, Hidalgo şi Veracruz.
În Texas, a intrat în vigoare o lege care interzice avorturile după şase săptămâni de sarcină, după refuzul Curţii Supreme a Statelor Unite de a interveni, iar decizia Curții Supreme din Mexic ar putea face ca femeile să treacă granița pentru a putea avorta.