Antena 3 CNN Externe Cursa prezidenţială americană devine şi mai strânsă cu cât se apropie ziua alegerilor. Ce arată cel mai nou sondaj CNN

Cursa prezidenţială americană devine şi mai strânsă cu cât se apropie ziua alegerilor. Ce arată cel mai nou sondaj CNN

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 12:34 25 Sep 2024 Modificat la 12:34 25 Sep 2024
kamala harris donald trump getty
Situația din anumite state-cheie va decide rezultatul alegerilor din 5 noiembrie. Sursă colaj foto: Getty Images

Cursa prezidenţială americană rămâne extrem de strânsă, iar cel mai nou sondaj CNN arată imaginea unor alegeri care vor fi decise, la fel ca în 2016, de câteva mii sau zeci de mii de votanţi în câteva state cheie.

Sondajele arată că Trump şi Harris îşi consolidează fiecare un tip specific de electorat – vicepreşedinta democrată convinge pe baza imaginii sale de până acum, în timp ce fostul preşedinte îşi păstrează bazinul electoral dur şi câştigă pe baza percepţiei ca ar avea o prestaţie mai bună în ce priveşte domeniul economiei.

Conform sondajului, votul pentru partidele terţiare rămâne marginal şi este puţin probabil că va afecta semnificativ cursa – libertarianul Chase Oliver e cotat cu aproximativ două procente la nivel naţional, în timp ce candidata Verzilor, Jill Stein, are 1%.

Şi Trump, dar şi Harris, se bucură de sprijin pozitiv majoritar – 72% dintre susţinătorii lui Trump spun că îl votează pe fostul preşedinte pentru că îl preferă pe el, nu împotriva lui Harris. De asemenea, 60% dintre susţinătorii lui Harris spun acelaşi lucru despre votul lor pentru vicepreşedintă.

Se observă, astfel, o diferenţă semnificativă faţă de sondajul CNN din iulie, la puţin timp după retragerea lui Joe Biden, când sprijinul afirmativ pentru Harris era împărţit egal între cei care o preferau sincer pe vicepreşedinta americană şi cei care doar votau anti-Trump.

Cea mai strânsă cursă din ultimele decenii

În ce priveşte procentele efective la nivel naţional, Harris păstrează un avans extrem de mic în faţa fostului preşedinte, fiind cotată cu 48% din preferinţe, în timp ce Trump e preferat de 47% dintre americani.

E vorba de una dintre cele mai strânse curse prezidenţiale din istoria Statelor Unite. În ce-i priveşte pe independenţi, Harris îl conduce pe Trump 45% la 41%. Votul pe segmente populaţionale electorale arată în felul următor:

  • Bărbaţi albi – 58% Trump 35% Harris

  • Femei albe – 50% Trump 47% Harris

  • Votanţi tineri sub 30 de ani - 55% Harris 38% Trump

  • Votanţi de culoare - 79% Harris 16% Trump

  • Votanţi latino – 59% Harris 40% Trump

Doar 2% dintre votanţi spun că nu s-au hotărât încă pe cine votează, în timp ce alţi 12% spun că au ales un candidat dar că încă ar putea să se răzgândească.

Sondajul mai arată şi că Harris a reuşit să-şi construiască o imagine publică mai pozitivă decât Trump. De când a devenit candidata democrată, Harris a urcat la cel mai înalt nivel de încredere al său printre votanţii americani, în timp ce Trump a rămas la nivelurile sale anterioare.

Şi candidaţii la vicepreşedinte au o dinamică similară – Tim Walz este văzut mai favorabil decât JD Vance, diferenţa între cele două fiind de plus 6 pentru Walz şi de minus 12 pentru Vance.

În ce priveşte preferinţe specifice, votanţii americani sunt împărţiţi între cei doi candidaţi în felul următor:

  • Temperament adecvat pentru un preşedinte – Harris 58% Trump 38%

  • Trecut profesional şi experienţă – Harris 56% Trump 46%

  • Abilităţi de lider – Harris 51% Trump 49%

  • Capacitate de a empatiza cu oameni ca ei Harris 52% Trump 46%

  • Politicile lor sunt exact ce-şi doresc la un preşedinte – Trump 29% Harris 18%

  • Capacitatea de a gestiona economia – 50% Trump 39% Harris

  • Problema imigraţiei 49% Trump 35% Harris

  • Gestionarea politicii externe – 47% Trump 40% Harris

  • Drepturi reproductive 43% Harris 30% Trump

  • Protejarea democraţiei 47% Harris 40% Trump

  • Candidatul este extremist – 54% Trump 42% Harris

În plus, mulţi dintre votanţii care îl consideră pe Trump prea extrem recunosc că îl vor vota chiar şi aşa (10%), în timp ce un procent de doar 4% vor face acelaşi lucru în cazul Kamalei Harris.

×
x close