Antena 3 CNN Externe Cursă contra cronometru: Chinezii se luptă să-i salveze pe cei îngropaţi sub dărâmături (FOTO)

Cursă contra cronometru: Chinezii se luptă să-i salveze pe cei îngropaţi sub dărâmături (FOTO)

<font color=red>Cursă contra cronometru</font>: Chinezii se luptă să-i salveze pe cei îngropaţi sub dărâmături <font color=red>(FOTO)</font>
13 Mai 2008   •   14:19

Cursa contra cronometru a început încă de ieri în China unde autorităţilei se chinuie să scoată sute de copii de sub dărâmături, în condiţiile în care oxigenul rămas este din ce în ce mai puţin. Bilanţul morţilor până la ora actuală a atins 12.000 de persoane şi echipele de salvare fac tot posibilul pentru ca acest număr să nu mai crească.

VEDEŢI AICI IMAGINI DE LA CUTREMURUL DIN CHINA

Numai în oraşul Mianzhu se presupune că sunt îngropaţi sub cladirile prăbuşite aproximativ 10.000 de oameni. Această situaţie s-a agravat în urma replicii de marţi dimineaţă, de 6,1 grade pe scara Richter.

În urma cutremurului două şcoli din Chengdu s-au prăbuşit, prinzând captivi peste 900 de elevi şi profesorii lor. Strigătele lor de ajutor se auzeau luni seară, în timp ce echipele de salvare încearcau să-i elibereze. Cel puţin alte şapte şcoli şi un spital s-au dărâmat, iar în oraşul Beichuan, aproape de epicentrul cutremurului, peste 80% din clădiri s-au prăbuşit.



Cutremurul s-a produs la o oră la care foarte mulţi oameni erau în clădiri, în şcoli, în birouri, în spitale, astfel că mii de oameni se află acum blocaţi între blocurile de piatră prăbuşite.



Un combinat chimic din Chengdu a prins sub ruinele sale peste 1000 de muncitori iar în cursul nopţii mai multe substanţe toxice s-au scurs din interiorul clădirii.

În operaţiunile de salvare se folosesc macarale şi scripeţi pentru a putea înlătura bucăţile mari de piatră care acoperă trupurile celor îngropaţi, în timp ce părinţii privesc cu groază şi speranţă către cei care sunt scoşi mai mult morţi decât vii. Din cei 900 de elevi de la şcolile din Chengdu, au fost deja eliberaţi o parte, însă aproximativ 50 dintre ei nu au supravieţuit. Mai puţin de 100 de copii dintre cei scoşi la suprafaţă mai sunt în viaţă, în ciuda faptului că peste 5000 de militari şi voluntari au lucrat toată noaptea ca să-i elibereze.



Zona afectată se întinde pe o arie rurală şi urbană foarte mare în care locuiesc peste 30 de milioane de oameni.

Operaţiunile de slavare continuă în ciuda faptului că timpul trece iar probabilitatea ca cei aflaţi sub dărâmături să mai fie în viaţă scade dramatic. În plus, ploi torenţiale şi vânturi puternice au fost anunţate pentru perioada următoare în zona respectivă ceea ce va face ca echipele să înainteze mult mai greu. Autorităţile se tem că numărul morţilor ar putea creşte simţitor în câteva zile.



Mai multe ţări printre care SUA şi Germania şi-au manifestat disponibilitatea de a participa la operaţiunile de salvare în cazul în care China va cere acest lucru.

Citiţi şi 12.000 DE MORŢI ÎN CUTREMURUL DIN CHINA. O NOUĂ REPLICĂ A AVUT LOC ÎN CURSUL DIMINEŢII

Antena3.ro

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close