250 de temerari din Marea Britanie au participat la cursa anuală prin noroi. Îmbrăcaţi care mai de care mai fistichiu, concurenţii au parcurs 400 de metri prin mocirlă. Totul pentru o cauză nobilă. Banii strânşi în urma concursului vor fi donaţi în scopuri caritabile.
Pentru ca evenimentul să fie cât mai savuros, concurenţii s-au întrecut în a îmbrăca haine care mai de care mai haioase.
În final însă, cu toţii au trecut linia de sosire plini de noroi din cap până în picioare. Majoritatea concurenţilor au folosit bandă adezivă pentru a-şi prinde pantofii de picioare, ca să nu şi-i piardă pe drum. Chiar şi aşa, cei mai mulţi au parcurs distanţa târându-se prin noroi.
Cu toţii au primit apreciarea publicului, pentru că au avut curajul de a se înscrie în concurs. De altfel, anul acesta, peste 12.000 de oameni au venit să-i încurajeze şi să se amuze pe seama lor.
Deşi s-au distrat pe cinste, concurenţii au recunoscut că această cursă nu este uşoară deloc.
Câştigătorul, un bărbat în vârstă de 41 de ani, a parcurs cei 400 de metri prin noroi în doar cinci minute. Pentru alţii, cursa a durat chiar şi 25 de minute.
Data organizării acestui concurs variază în fiecare an, în funcţie de maree. Potrivit organizatorilor, pentru a se putea înscrie în concurs, un participant trebuie să aibă, pe lângă mult curaj, şi o condiţie fizică foarte bună. Şi asta mai ales pentru că participanţii au de înfruntat temperaturi foarte scăzute.
În finalul cursei, concurenţii au făcut câte un duş cu apă rece. Participanţii sunt însă de părere că sacrificul a meritat, mai ales că banii strânşi vor fi donaţi în scopuri caritabile.
Antena 3