Antena 3 CNN Externe Un rapper cunoscut a murit la vârsta de 28 de ani, după ce s-a prăbușit pe scenă în timpul concertului

Un rapper cunoscut a murit la vârsta de 28 de ani, după ce s-a prăbușit pe scenă în timpul concertului

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 15:40 13 Mar 2023 Modificat la 15:40 13 Mar 2023
concert
Un cunoscut rapper a murit la 28 de ani după ce s-a prăbușit pe scenă în timpul concertului Sursa foto: Getty images | Flashpop

Familia lui Constantinos Tsobanoglou, cunoscut sub numele de Costa Titch, a precizat într-un comunicat că artistul a murit, dar nu a comunicat cauza sau alte detalii despre incident.

"Moartea a bătut în mod tragic la ușa noastră. Jefuindu-ne fiul, fratele și nepotul iubit", se arată în declarația nesemnată și postată pe contul de Instagram al lui Costa Titch.

În imaginile postate pe rețelele de socializare, îl arată pe rapper, prăbușindu-se în timp ce cânta, se ridică apoi, pentru câteva secunde, după care se prăbușește din nou. 

Organizația Southern African Music Rights Organization, un grup de drepturi de autor care reprezintă artiștii din această țară, a prezentat "sincere condoleanțe" familiei lui Costa Titch.

Citeşte şiA murit Kenzaburo Oe, câştigător al Premiului Nobel pentru literatură. Avea 88 de ani

Acesta a fost al doilea deces pe scena dinamică a rapp-ului din Africa de Sud, în doar câteva săptămâni.

Kiernan Forbes, în vârstă de 35 de ani, cunoscut sub numele de scenă AKA, a murit luna trecută după ce a fost împușcat în fața unui restaurant.

 

 

×
x close