Un purtător de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a catalogat duminică drept "absurdă" ameninţarea, evocată de către ziarul britanic The Times, cu sancţiuni americane vizând averea personală, de ordinul "miliardelor", pe care ar deţine-o, potrivit acestuia, Vladimir Putin în Elveţia.
Potrivit AFP, The Times, care a publicat acest articol vineri, citând o sursă guvernamentală americană sub protecţia anonimatului, scrie că Statele Unite ar lua în calcul, în cazul în care Rusia va trimite trupe în Ucraina, să caute să-l sancţioneze pe Putin în mod personal, căutând şi blocând în bănci elveţine suma de "40 de miliarde de dolari" pe care acesta ar fi strâns-o în contul intereselor pe care le deţine în cadrul Gazprom şi altor grupuri în domeniul hidrocarburilor.
"Este evident o farsă din genul celor absurde", a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, contactat duminică de postul de radio Ecoul Moscovei. "Preşedintele nostru nu are, deci, de ce să se teamă în această privinţă?", a întrebat jurnalistul.
"În orice caz, nu din partea ziarului The Times. De ce trebuie să ne fie frică de sancţiuni care sunt, a fortiori, atât de absurde? Nu putem decât să râdem de sancţiuni atât de absurde", i-a răspuns Peskov.