Aceste suprafeţe, împreună cu toaleta şi chiuveta din baie, sunt cele mai contaminate cu bacterii care te pot îmbolnăvi, potrivit unui nou studiu.
Pentru acest studiu, cercetătorii au colectat mostre din mai multe camere de hotel din Texas, Indiana şi Carolina de Sud. Aceştia au luat probele şi le-au testat de bacterii aerobe, care includ şi germenii cunoscuţi pentru apariţia a numeroase boli, cum ar fi streptococi şi stafilococi. De asemenea, ei le-au testat pentru bacterii fecale coliforme.
Deloc surprinzător, chiuvetele din baie s-au dovedit cele mai "fierbinţi" adăposturi pentru microbi, în timp ce podeaua este plină de bacterii. De asemenea, telecomanda TV este o mare păstrătoare de germeni, în timp ce întrerupătoarele sunt pline de bacterii aerobe.
Şocant este faptul că atunci când au ajuns la bacteriile fecale, întrerupătorul de lumină a fost pe primul loc.
Cele mai scăzute niveluri de contaminare s-au găsit pe traversele de pat, tijele draperiilor şi mânerele de la uşa de baie.
Studiul, care a fost prezentat Societăţii Americane de Microbiologie în şedinţa de astăzi, nu a fost efectuat pentru a speria oamenii, ci pentru a îmbunătăţi practicile de curăţenie.
Cercetătorii au luat de asemenea probe de pe bureţi, mănuşi şi perii, deoarece susţin ei că aceste elemente ar putea transporta cu uşurinţă bacteriile de la o cameră la alta.
Acestea s-au dovedit a fi infestate cu tot felul de bacterii aerobe şi fecale.