
Europa se pregătește pentru un eventual război cu Rusia. Pregătirile sunt din ce în ce mai vizibile: ghiduri de supraviețuire, buncăre nucleare, recrutări obligatorii și planuri de evacuare în masă. Țările baltice, care au graniță cu Federația Rusă, își fortifică frontierele și instalează chiar și dinți de dragon pentru a opri un eventuală invazie cu tancuri și vehicule blindate.
În fața unei posibile agresiuni ruse, continentul european își înarmează din nou forțele, temându-se că Vladimir Putin ar putea lansa un atac în următorii ani pentru a testa articolul 5 al NATO.
Potrivit Comisiei Europene, există îngrijorări că Rusia ar putea declanșa un conflict major în jurul anului 2030, în cazul în care Putin va reuși să obțină victoria în Ucraina. În acest context, Uniunea Europeană se pregătește pentru un război de amploare cu Moscova, iar unele țări din blocul comunitar își mobilizează deja cetățenii.
Danemarca va introduce serviciul militar obligatoriu şi pentru femei începând cu vara anului 2026, cu un an mai devreme decât era planificat iniţial. Și Croația, ţară membră NATO din 2009, a anunţat că va demara în ianuarie anul viitor procesul de reintroducere a serviciului militar obligatoriu doar pentru bărbaţi, care a fost abolit în urmă cu 16 ani.
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat recent că guvernul său doreşte să lanseze un nou program pentru a oferi pregătire militară voluntară cu obiectivul de a instrui 100.000 de voluntari.
În cadrul acţiunilor de pregătire pentru un eventual război se înscrie şi o decizie anunţată de Ministerul de Interne polonez pentru efectuarea unui inventar al adăposturilor subterane, împreună cu o dispoziţie ca fiecare clădire publică având o suprafaţă de peste 2.500 de metri pătraţi şi unde se află cel puţin o sută de persoane să dispună de un astfel de adăpost, cu o capacitate de minim 50 de persoane.
Lituania, Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Letonia, Austria, Grecia şi Estonia au în prezent o anumită formă de serviciu militar obligatoriu.
De asemenea, Marea Britanie este îndemnată să se alăture țărilor europene care deja au demarat recrutarea obligatorie a cetățenilor, creând armate tot mai numeroase.
Francezii vor primi de la guvern un „manual de supraviețuire”
Autoritățile franceze vor începe să distribuie un „manual de supraviețuire”, pentru a-i ajuta pe cetățeni să se pregătească pentru „amenințări iminente” – inclusiv un conflict armat pe teritoriul francez, dar și catastrofe naturale sau alte evenimente.
„Manualul de supraviețuire urmărește să încurajeze cetățenii să își dezvolte rezistența în fața diferitelor crize. Asta include dezastre naturale, incidente tehnologice și cibernetice, crize de sănătate precum Covid-19 și crize de securitate precum atacuri teroriste și conflicte armate”, a declarat pentru CNN purtătoarea de cuvânt a prim-ministrului François Bayrou.
Inițiativa franceză urmează unor decizii din Polonia, Suedia și Finlanda, unde guvernele au actualizat ghiduri similare distribuite milioanelor de gospodării, care includ instrucțiuni privind modul de pregătire în cazul unor conflicte militare, al unor fenomene meteorologice extreme sau al unor crize care au dus la întreruperea comunicațiilor și a alimentării cu energie electrică.
La începutul acestei luni, Macron a anunțat „o revizuire majoră” a forțelor de apărare ale Franței, inclusiv planuri de creștere a numărului de rezerviști operaționali de la 40.000 la 100.000 până în 2035.
Marți, în timpul unei vizite la o bază militară din estul Franței, el a declarat că măsuri suplimentare privind capacitățile, investițiile și echipamentele militare vor fi anunțate în următoarele săptămâni.
„Țara noastră și continentul nostru trebuie să continue să se apere, să se echipeze și să se pregătească dacă vrem să evităm războiul”, a spus Macron.
Umbrela nucleară franceză
În același timp, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că avioanele de luptă franceze, echipate cu rachete nucleare hipersonice de ultimă generație, sunt deja staționate la granița cu Germania. Astfel, Berlinul se află sub protecția armelor nucleare franceze, iar Macron a subliniat că va lansa un atac nuclear pentru a apăra Germania în caz de agresiune, considerând-o o amenințare directă și pentru Franța.
Polonia, de asemenea, este hotărâtă să obțină protecție nucleară din partea Franței sau a Statelor Unite.
De asemenea, NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă, pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia.
Pe frontul baltic, se construiește o linie de apărare comună între Polonia și statele baltice, care va include aproximativ 600 de buncăre, șanțuri pentru tancuri, păduri și sisteme de rachete. În plus, Polonia și țările baltice au retras semnătura de la tratatele internaționale care interzic minele anti-personal, pregătindu-se astfel să oprească avansul armatei ruse.
Între timp, Uniunea Europeană investește masiv în refacerea forțelor armate cu un plan de apărare de aproximativ 800 de miliarde de euro.