Antena 3 CNN Externe Cum să munceşti legal în Marea Britanie

Cum să munceşti legal în Marea Britanie

2 minute de citit Publicat la 21:13 13 Feb 2007 Modificat la 21:13 13 Feb 2007
Cum să munceşti legal în Marea Britanie
Mii de români în căutare de slujbe au ajuns în Marea Britanie de la începutul anului,cu toate că, oficial, nu au drept de lucru. Ei sunt atraşi de salariile de mii de lire sterline din Regatul Unit şi sunt gata să se angajeze la negru. Deşi legea britanică oferă şi căi de muncă cinstită şi legală aici. Una dintre cele mai simple: carnetul de student. Să fim bine înţeleşi: ai nevoie doar de carnet şi de o dovadă că ai plătit taxele, nu şi de note mari. Două ore diferenţă de fus orar, peste 2000 de kilometri şi restricţii severe la angajare în Marea Britanie pentru ultimii sosiţi în Uniunea Europeană, aceste lucruri îi despart acum pe români şi englezi. Dar românii, prietenoşi din fire, au descoperit cum pot reduce distanţa. Unii dintre cei pe care îi întâlneşti la Londra ştiu că legea engleză le dă dreptul să lucreze, în anumite condiţii.

Nu e nevoie să mergi la Cambridge sau Eton, e suficient să urmezi cursurile unui colegiu. Şi ai de unde alege. În buricul târgului, pe Oxford Street, sunt zeci de colegii unde se fac cursuri de engleză, management sau computere. Poţi opta pentru cursurile de engleză, doar pentru că sunt ceva mai ieftine, între 500 şi 1200 de lire sterline pe an. Studenţii sunt din toate colţurile lumii, iar prima întrebare este mai mereu de unde vii. Cele mai bune trucuri le obţii tot de la stundenţii aflaţi in aceeaşi situatie. De exemplu, unele şcoli nu sunt înregistrate si trebuie să urmăreşti numărul de inregistrare si contul bancar .

Dar ca să termini şcoala privată ai nevoie de o slujba part-time , unde salariul minim este 5,5 lire pe oră, iar cele mai multe slujbe aduc 6-700 de lire pe lună. Un student îşi poate plăti şcoala şi poate şi să trăiască din aceşti bani. Cu formularul de înscriere la colegiu poţi începe deja să cauţi de muncă. Primul drum,la job centre, adică forţele de muncă. Dar devine complicat pentu că ai nevoie de alte documente care să ateste numele , adresa , plata chiriei , a energiei alectrice. Până şi o declaratie de la bancă . Mai mult, programul de studii trebuie să fie de minim 4 luni, iar de la înregistrare la obţinerea permisului de muncă part-time pot trece alte luni bune. Nu e imposibil, dar cu diurna numărată şi cu termen de predare a materialului, trebuie să încerci altceva. Ceva legal şi rapid, în afara restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor.

Observator

×
x close