Antena 3 CNN Externe Cum foloseşte Rusia sateliţii în conflictul din Siria

Cum foloseşte Rusia sateliţii în conflictul din Siria

1 minut de citit Publicat la 19:23 19 Dec 2015 Modificat la 19:23 19 Dec 2015
satelit armata.jpg
foto: army-technology.com
Armata rusa dezvaluie un nou arsenal in lupta sa cu Statul Islamic si cu alti insurgenti din Siria. Mare parte din noul echipament militar se afla la sute de kilometri deasupra Pamantului.

Interventia militara de doua luni a Rusiei in Siria in numele regimului presedintelui sirian Bashar al Assad a implicat atacuri aeriene dramatice, din partea avioanelor de lupta de inalta tehnologie, carora li s-au adaugat bombardiere grele si artilerie terestra puternica, chiar si nave si sumbarine lansand rachete de la mare distanta, scrie David Axe, intr-un articol pentru The Daily Beast, citat de ziare.com.

Autorul noteaza ca Rusia foloseste si puterea spatiala in atacurile din Siria, apeland astfel la sateliti.

Desi mai putin vizibila, aceasta mobilizare in orbita Pamantului nu este mai putin impresionanta. Moscova sustine ca a pozitionat 10 sateliti, adica mai mult de 10 la suta din arsenalul spatial al Rusiei, deasupra Siriei, identificand tinte si adunand astfel informatii. In plus, cu ajutorul satelitilor, sunt transmise semnale radio intre fortele terestre, aeriene si navale.

La inceputul lunii decembrie, Kremlinul a difuzat imagini din satelitii sai, intr-o incercare de a dovedi ca Turcia - unul dintre rivalii Moscovei in Siria - ar ajuta Statul Islamic sa exporte petrol.

E drept ca si Statele Unite au facut din spatiu parte a metodelor sale de razboi, de zeci de ani, folosind satelitii pentru ghidarea bombelor, pentru semnale si pentru a strange informatii. SUA inca sunt de departe liderul mondial in ce priveste spatiul, cu circa 400 de sateliti pe orbita Pamantului, inclusiv aproape 200 de modele militare.

Spre comparatie, Rusia, a doua tara din acest punct de vedere, are 89 de sateliti, inclusiv 50 care apartin de sau lucreaza pentru fortele armate.

×
Etichete: Rusia conflict Siria
x close