Antena 3 CNN Externe Cum e să trăieşti la POLUL FRIGULUI. "Ţi se lipesc nările când respiri, atât e de frig"

Cum e să trăieşti la POLUL FRIGULUI. "Ţi se lipesc nările când respiri, atât e de frig"

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 09:04 28 Ian 2014 Modificat la 09:04 28 Ian 2014
Cum e să trăieşti la POLUL FRIGULUI. &quot;Ţi se lipesc nările când respiri, atât e de frig&quot;
Vremea năprasnică din ultimele zile ne arată cât este de neputincios omul în faţa naturii. Însă pentru aceşti locuitori din Rusia, iarna este un adevărat coşmar.

Oamenii din Yakutia sunt captivi într-un iad îngheţat. Temperaturile ajung "lejer" la -50 de grade Celsius, iar vântul şi ninsorile îi ţin departe de restul lumii.

Frigul e coordonata principala a oraşului care are câteva "intrări" în Cartea Recordurilor:
1) cea mai joasă temperatură înregistrată pe Terra: minus 64,4 grade Celsus;
2) cea mai mare diferenţă între temperatura cea mai joasă şi cea mai înaltă, în cursul unui an (aproximativ 70 de grade Celsus, de la minus 48 la plus 32 de grade - dar au fost şi veri în care temperatura a ajuns la plus 38 de grade Celsus);
3) cel mai mare dans în cerc (la care au participat 15.293 de persoane, care au dansat Osuokhai, dansul tradiţional al populaţiei Sakha, în 23 iunie 2012).
Dintre toate acestea, pe noi ne interesează cele legate de frig.

×
x close