Candidata democrată Hillary Clinton are un avans de 5% în faţa republicanului Donald Trump în cursa prezidenţială americană, potrivit ultimului sondaj de opinie Reuters/Ipsos dat publicităţii vineri, relatează Reuters.
Sondajul arată puţine evoluţii după dezbaterea prezidenţială de luni, prima dintr-o serie de trei înainte de alegerile de la 8 noiembrie.
Sondajul efectuat în perioada 23-29 septembrie a arătat că 43% dintre americani sunt favorabili lui Hillary Clinton şi 38% lui Donald Trump. Nu mai puţini de 19% dintre respondenţi au afirmat că nu ar vota niciunul dintre cei doi candidaţi.
Clinton l-a devansat în general în sondaje pe Trump în acest an, iar avansul său a fost de 4-5% faţă de Trump în fiecare din ultimele patru săptămâni.
Într-un sondaj separat care include şi ceilalţi candidaţi, Clinton este favorita a 42% dintre americani, 38% se declară susţinători ai lui Trump, 7% spun că vor vota cu candidatul Partidului Libertarian, Gary Johnson, iar 3% afirmă că o susţin pe Jill Stein, din partea Partidului Verde.
Dezbaterea de luni a fost cea mai urmărită din istoria SUA, un număr estimat de 84 de milioane de oameni urmărind într-un anumit moment emisiunea de 90 de minute. În jur de 56% dintre americanii adulţi au declarat că Clinton a câştigat dezbaterea, potrivit unui sondaj al Reuters/Ipsos făcut public miercuri.
Potrivit sondajului de vineri, americanii încep să aibă opinii tot mai favorabile faţă de cei doi candidaţi. În jur de 48% dintre respondenţi au spus că au în general o opinie favorabilă faţă de Hillary Clinton, faţă de 45% în săptămâna precedentă, iar 46% au spus că au o părerea favorabilă despre Trump, în creştere cu 2%.
Sondajul Reuters/Ipsos a fost efectuat în toate cele 50 de state americane, pe un eşantion de 2.501 persoane, şi are o marjă de eroare de 2%.
O medie a sondajelor de opinie cele mai importante realizată de RealClearPolitics arată că Hillary Clinton era înaintea lui Donald Trump cu 2,9% vineri, 47,3% faţă de 44,4%, în scădere sensibilă faţă de un avans de 3% miercuri, dar în creştere vizibilă faţă de un avans de 0,9% la 19 septembrie, notează Reuters.