Atunci când crezi că viaţa ta nu mai are nicio speranţă, ceva minunat este pe cale să se întâmple. S-a întâmplat şi în cazul lui Vince Dallas, americanul către care a privit întreaga lume, atunci când medicii au anunţat că au reuşit să realizeze un transplant total de faţă.
Vince s-a căsătorit în urmă cu câteva zile cu o tânără de care s-a îndrăgostit în timp ce era internat în spitalul Parkland. Jamie Nash, în vârstă de 27 de ani a suferit arsuri grave pe 70% din suprafaţa corpului ei, dar: "Vince m-a făcut să mă simt întreagă, normală, frumoasă".
Când au intrat în biserică, toţi invitaţii s-au uitat îndelung la acest cuplu, pentru că nu îşi imaginau să îi vadă atât de fericiţi, mai ales ştiind prin ce au trecut.
Preotul, la începerea ceremoniei religioase a spus: "Cred că Dumnezeu v-a adus azi, aici împreună!".