Antena 3 CNN Externe Cum a intrat lumea în 2025. Cele mai spectaculoase focuri de artificii din Londra, Taipei, Sydney, Copacabana. Incendii în Amsterdam

Cum a intrat lumea în 2025. Cele mai spectaculoase focuri de artificii din Londra, Taipei, Sydney, Copacabana. Incendii în Amsterdam

G.M.
2 minute de citit Publicat la 09:41 01 Ian 2025 Modificat la 09:44 01 Ian 2025
spectacol artificii
Cele mai spectaculoase focuri de artficii din lume. FOTO: Profimedia Images

2025 să aducă pace, prosperitate și siguranță întregii lumi. Aceasta a fost urarea întâlnită pe buzele fiecărui cetățean al lumii, din naţiunile care au sărbătorit intrarea în noul an. Au răsunat uralele şi artificiile pe tot mapamondul - de la Noua Zeelanda, la China, Argentina, Spania, Germania sau Statele Unite. Comunitățile din întreaga lume au întâmpinat anul 2025 cu spectaculoase jocuri de lumini, îmbrățișări, petreceri luxuriante, șampanie sau scufundări în apa rece ca gheaţa.

Noua Zeelandă a întâmpinat Anul Nou marți seară cu un spectacol de lumini și focuri de artificii deasupra Auckland.

Țările din sudul Oceanului Pacific au fost primele care au intrat în Anul Nou.

Australia a întâmpinat anul 2025 cu un spectaculos foc de artificii în portul Sydney. Se estimează că peste 1 milion de persoane au venit să le urmărească.

Hong Kong a întâmpinat noul an cu un spectacol de artificii deasupra portului Victoria.

Taiwanul a inaugurat anul 2025 cu focuri de artificii lansate în semn de sărbătoare de pe Turnul 101 din Taipei. Mulțimea s-a adunat în jurul unei scene în timp ce gazdele și comentatorii au numărat anul nou, înainte de focul de artificii.

Un foc de artificii ecologic a uimit mulțimile din Thailanda, la intrarea in 2025.

Celebrități și demnitari s-au adunat pe scena din Bangkok înainte de numărătoarea inversă.

În Kuala Lumpur, oamenii au putut auzi numărătoarea inversă înainte ca ceasul să bată miezul nopții. După numărătoarea inversă, petrecăreții de Anul Nou au urmărit focurile de artificii de pe acoperișuri și de pe străzi, sărbătorile continuând în noapte.

Incendii cauzate de artificii, în Amsterdam

Serviciile de urgență din Amsterdam au intervenit la mici incendii cauzate de artificii. Artificiile sunt interzise în unele orașe olandeze, inclusiv în Amsterdam, dar sunt permise în ajunul Anului Nou și în ziua de Anul Nou, scrie BBC.

Nu au fost persoane rănite.

Într-un alt incident în ajunul Anului Nou, un băiat de 14 ani a murit într-un accident legat de artificii în Rotterdam, potrivit rapoartelor locale.

Mii de manifestanţi din Georgia au sărbătorit Anul Nou în faţa parlamentului

Zeci de mii de manifestanţi pro-europeni s-au adunat în cursul nopţii de marţi spre miercuri în faţa parlamentului georgian la Tbilisi pentru a sărbători Anul Nou, continuând protestele care durează de o lună împotriva deciziei guvernului de a suspenda procesul de aderare la UE, scrie Agerpres.

Georgia este pradă unei crize constituţionale fără precedent de când partidul la putere, Visul Georgian, a revendicat victoria la alegerile legislative din octombrie, despre care opoziţia pro-occidentală spune că au fost fraudate. Decizia guvernului din 28 noiembrie de a suspenda negocierile de aderare la UE a declanşat manifestaţii zilnice care continuă şi în prezent.

În ajunul Anului Nou, zeci de mii de oameni s-au adunat în faţa parlamentului, în centrul capitalei, fluturând drapele ale UE şi ale Georgiei.

 

×
x close