Antena 3 CNN Externe Cum a încercat Rusia să o convingă pe soția unui deținut ucrainean să-și trădeze țara: „Soțul tău e torturat și e vina ta”

Cum a încercat Rusia să o convingă pe soția unui deținut ucrainean să-și trădeze țara: „Soțul tău e torturat și e vina ta”

A.O.
4 minute de citit Publicat la 18:48 14 Ian 2025 Modificat la 18:48 14 Ian 2025
soldati pe fundalul steagului ucrainei foto getty
Autoritățile nu au spus oficial câți prizonieri ucraineni se află în Rusia, dar estimările arată că ar fi vorba de peste 8000. Foto: Getty Images

Rusia încearcă să se folosească de rudele prizonierilor de război ucraineni pentru a destabiliza societatea, acuză Kiev-ul. Rudele captivilor sunt sunate de agenți ruși și îndemnate să comită diverse acte de sabotaj în schimbul unui tratament mai bun pentru cei dragi în închisorile rusești. BBC a stat de vorbă cu soția unui medic de armată, care a refuzat să își trădeze țara și a fost amenințată că partenerul ei este torturat zi de zi „din vina ei”. 

Svitlana spune că nu a luat în considerare „nici măcar o secundă” să își trădeze țara. 

„Soțul meu nu m-ar fi iertat niciodată”, a spus femeia jurnalistului BBC. 

Sabotaj pentru un semn de viață de la soțul ei

Femeia de 42 de ani aștepta vești de soțul ei, Dima, un medic de armată capturat de Rusia de mai bine de doi ani, când a primit un telefon. Vocea de la celălalt capăt i-a spus că dacă trădează Ucraina, Dima ar putea fi tratat mai bine în închisoare sau chiar eliberat mai devreme. 

„M-a sunat de pe un număr ucrainean. Am răspuns și bărbatul mi-a spus că îl cheamă Dmitry. Vorbea cu accent rusesc. Mi a zis: fie poți să dai foc unui birou de înrolare, să incendiezi un vehicul militar sau să sabotezi o cutie electrică de la căile feroviare” 

De asemenea, bărbatul i-a propus să dezvăluie locația unei unități de apărare aeriană din apropiere, o capacitate militară vitală pentru Ucraina. 

În timp ce Dmitry îi înșira opțiunile la dispoziția ei, Svitlana spune că și-a amintit instrucțiunile pe care autoritățile ucrainene le-au distribuit tuturor familiilor în eventualitatea în care erau abordați de un agent rus: trage cât mai mult timp posibil, înregistrează și fotografiază tot și apoi raportează. 

Svitlana a raportat incidentul, a făcut copii după mesajele pe care le-a trimis, imagini pe care le-a arătat și reporterului BBC. 

Indicații pas cu pas pentru o acțiune de sabotaj

Serviciul de securitate ucrainean, SBU, i-a spus să tragă de timp cât timp ei investighează. Așa că s-a prefăcut că este de acord să arunce în aer o cale feroviară din apropiere și a înregistrat apelurile telefonice cu Dmitry, care au avut loc prin intermediul Telegram. La telefon, bărbatul i-a explicat cum să fabrice un cocktail Molotov și unde să-l planteze pentru cel mai mare impact. 

„Mergi la intersecția mai multor căi ferate. Asigură-te că nu sunt camere de supraveghere. Poartă o pălărie”, i-a spus bărbatul, potrivit VVC. 

Dmitry i-a mai spus cum să-și pună telefonul pe modul avion o dată ce se află la 1-2 kilometri de ținta ei, pentru a evita ca semnalul să fie interceptat. 

„Știi ce este o cutie de relee? Să îi faci o poză. Asta este ținta atacului”, i-a spus Dmitry, care a cerut dovezi că a dus la capăt acțiunea. 

„Scrie data de azi pe un ziar și fă o fotografie cu tine și ziarul”, i-a cerut bărbatul. 

În schimb, Dmitry i-a promis că poate aranja un telefon cu soțul ei sau chiar să-i trimită un colet. 

Mai târziu, SBU i-a spus Svitlanei că bărbatul este într-adevăr în Rusia și i-a cerut să întrerupă contactul cu el. Femeia i-a spus bărbatului că s-a răzgândit. 

„Atunci a început amenințările. A spus că îmi va omorî soțul și că nu îl voi revedea niciodată. Soțul tău este torturat și este vina ta”, i-a spus bărbatul, care a continuat să o sune zile în șir. 

Întrebată cât de frică i-a fost că bărbatul își va duce la capăt amenințările, Svitlana începe să plângă în fața jurnalistului BBC. 

„Mă durea inima și tot ce puteam să fac era să mă rog la Dumnezeu să nu lase să se întâmple așa ceva. O parte din mine știa că nu are nicio legătură cu prizionierii. Cealaltă parte se întreba dacă poate face ce spune? cum voi putea să trăiesc știind asta?”, a spus femeia. 

Soțul Svitlanei a fost eliberat din captivitate în urmă cu trei luni. 

„Au fost multe lacrimi de bucurie, cum nu am plâns niciodată. M-am simțit ca și cum s-ar fi întors din ghearele morții”, a spus femeia. 

Dima i-a spus soției lui că rușii nu l-au pedepsit pentru refuzul ei. Când Svitlana i-a spus de apeluri, a fost șocat.

„M-a întrebat cum am rezistat. Și am spus: sunt soție de soldat”, a explicat femeia. 

 50% din familiile captivilor de război, contactați de agenți ruși

SBU a transmis BBC că „în niciun caz” cooperarea cu agenții ruși nu va „ușura tratamentul prizonierilor, dimpotrivă, e posibil chiar să le complice șansele de a fi eliberați în urma unui schimb de prizonieri”. 

Autoritățile îndeamnă toate rudele să anunțe dacă sunt abordați de agenți ruși. Doar așa vor fi protejați, dacă în schimb comit acte de sabotaj sau spionaj „vor fi încadrate drept trădare de țară iar pedeapsa maximă este închisoarea pe viață”, a transmis SBU. 

Autoritățile de la Kiev arestează, public, ucraineni care comit incendieri sau dezvăluie locațiilor militare Rusiei. Media pro-Kremlin este plină de video-uri în care ar fi ucraineani dând foc vehiculelor militare sau cutiilor electrice de la căile ferate. Unii fac asta pentru bani, dar autoritățile cred că multe din astfel de atacuri sunt comise de rude disperate.

Petro Yatsenko, de la Centrul pentru Tratamentul Prizonierilor de Război, spune că 50% din familiile celor capturați de Rusia sunt contactați de agenți ruși. 

„Sunt într-o situație foarte vulnerabilă și mulți dintre ei sunt dispuși să facă orice, dar încercăm să îi învățăm că nu îi vor ajuta pe cei dragi”, a spus bărbatul.

O acțiune precum incendierea unui vehicul militar nu produce daune semnificative Forțelor Armate Ucrainene, dar „destabilizează unitatea societății ucrainene”, a adăugat bărbatul. 

Autoritățile nu au spus oficial câți prizonieri ucraineni se află în Rusia, dar estimările independente arată că ar fi vorba de peste 8000.

În replică, Moscova acuză Ucraina că folosește aceste metode. 

„Agenți ucraineni încearcă să îi convingă pe cetățenii ruși să comită acțiuni de sabotaj și incendieri pe teritoriul rusesc, țintind infrastructura critică și instituții civile”, au transmis autoritățile rusești. 

Guvernul Rusiei a precizat pentru BBC că aceste acuzații „nu au nicio bază” și că Rusia îi tratează pe prizonieri „cu umanitate și în conformitate cu prevederile Convenției de la Geneva”. 

 

×
x close