Antena 3 CNN Externe ”Vom merge cu toții în Iad, dar în Iad vom fi cei mai buni!” Cum ar fi fost omorât Evgheni Prigojin și cine este principalul suspect

”Vom merge cu toții în Iad, dar în Iad vom fi cei mai buni!” Cum ar fi fost omorât Evgheni Prigojin și cine este principalul suspect

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 12:35 25 Aug 2023 Modificat la 12:36 25 Aug 2023

Avionul lui Evgheni Prigojin ar fi fost doborât cu o bombă ascunsă într-o ladă de vin, spun serviciile secrete britanice.  

Între timp, liderul Wagner a fost declarat mort după ce unul dintre comandanții Wagner i-a recunoscut cadavrul la morgă.  

Apar și informații de la anchetatorii ruși despre primul suspect în cazul prăbușirii avionului în care se afla liderul Wagner. Este vorba chiar despre pilotul personal al acestuia care e de negăsit.  

”Vom merge cu toții în iad, dar în iad vom fi cei mai buni!” 

De asemenea, ies la iveală detalii despre ce se va întâmpla cu gruparea după ce a rămas atât fără lider cât și fără adjunctul său. 

- ”Moartea nu este sfârșitul, este începutul a altceva” 

- ”Vom merge cu toții în iad, dar în iad vom fi cei mai buni!” 

- ”Absolut!” 

Asta spunea Evgheni Prigojin acum câteva luni, cât încă era în viață și înainte să pornească alături de mercenarii săi în marșul către Moscova, măsură care a atras furia lui Putin. Acum însă este oficial că fostul lider al Wagner este mort. Confirmarea vine de la luptătorii Wagner care au mers la morgă și i-au recunoscut cadavrul căruia îi lipsește un deget. 

Dmitriy Utkin ar fi fost identificat, de asemenea, după înălțimea și tatuajele sale. 

Cine este principalul suspect

La aflarea veștii că Prigojin este oficial mort, o parte dintre luptătorii Wagner au mers să îl jelească la sediul grupării din Sankt Petersburg. 

În apropiere de locul unde s-a prăbușit avionul au fost depuse flori și un baros, o aluzie la clipul în care Prigojin a asistat la uciderea unui trădător cu o lovitură de baros. 

Între timp apar informații și despre cine și cum a acționat pentru ca avionul în care se afla Prigojin și aghiotanții săi să se prăbușească. 

Primul suspect este, potrivit investigatorilor ruși, chiar pilotul personal al lui Prigojin și fostul fondator al "MNT Aero", proprietarul avionului prăbușit, Artem Stepanov. 

Rușii spun că acesta este de negăsit. El avea acces la avion și a plecat în Kamceatka înainte de explozie, unde a "dispărut". Singurul lucru pe care fratele său a putut să-l spună este că Artem s-ar afla într-o excursie de trei zile fără comunicații. Stepanov este căutat activ de autoritățile de aplicare a legii, însă este posibil ca el să nu mai fie în Federația Rusă.” 

Tot autoritățile ruse spun că avionul s-a prăbușit după ce s-a produs o explozie în zona trenului de aterizare, care a smuls o aripă a avionului și a lovit stabilizatorul. Din acest motiv avionul a început brusc să câștige altitudine, apoi a intrat într-o cădere în spirală. Efectul a fost că toți cei aflați la bord și-au pierdut imediat conștiența, ceea ce a făcut ca piloții să nu poată raporta situația de urgență. 

×
Etichete: Evgheni Prigojin
TOP articole
TOP articole
x close