Întorşi din vacanţă, britanicii au constatat cu stupoare că locuinţa le fusese ocupată de o familie de români. Ahmed Abu-Taher, în vârstă de 68 de ani, a fost nevoit să intre în propria casă printr-o fereastră deschisă. Mai mult, omul a fost nevoit să se baricadeze cu soţia sa şi cei patru copii în dormitor, după ce românii au refuzat să părăsească locuinţa iar poliţia i-a spus că nu poate interveni pentru că este un caz civil.
Astfel, familia de britanici a fost nevoită să petreacă sfârşitul săptămânii trecute în dormitor, în timp de românii au avut la dispoziţie restul casei, gătind, făcând plajă în grădină şi organizând o petrecere. Totul a culminat în momentul în care cei opt români au cerut 3.000 de lire sterline pentru a părăsi casa. Românii i-au spus britanicului că ar face bine să plătească dacă nu vrea să-i ?aibă pe cap? încă şase luni, timpul necesar obţinerii unui ordin judecătoresc de evacuare.
Aflat în pragul disperării, britanicul a contactat publicaţia britanică Daily Express pentru a-şi face cunoscut cazul. Poliţia a intervenit numai după intervenţia jurnaliştilor britanici şi i-a ameninţat pe români cu arestul pentru pătrundere prin efracţie.
"Să pleci de acasă câteva zile şi să găseşti persoane mutate în locuinţa ta este cel mai mare şoc pe care-l poţi avea vreodată.(...) Casa unui englez este castelul lui şi, chiar dacă sunt bătrân, nu voi permite să fiu batjocorit", a declarat Ahmed Abu-Taher.
Românii au părăsit locuinţa luni noaptea, după cinci zile. Ei au lăsat în urmă pagube în valoare de mii de lire sterline, inclusiv uşi şi mese sparte, obiecte furate şi pereţi vandalizaţi.
Un caz asemănător a avut loc în Marea Britanie, în luna ianuarie. După ce s-a mutat ilegal în casa unor britanici, o familie de români a solicitat 2.000 de lire ca să plece. Ulterior, românii au fost evacutaţi prin intermediul unui ordin judecătoresc.
Antena3.ro