Biserica Romano-Catolică din Cuba a anunţat că guvernul comunist a acceptat să elibereze 52 de prizonieri politici şi să le permită să părăsească ţara în ceea ce ar fi cea mai mare eliberare în masă de prizonieri politici.
Acordul a fost anunţat după o întâlnire între preşedintele Raul Castro şi cardinalul Jaime Ortega, arhiepiscopul din Havana. La acesta a participat şi ministrul spaniol de externe Miguel Angel Moratinos şi omologul său cubanez, Bruno Rodriguez.
În comunicat, Ortega arată că cei care vor fi eliberaţi sunt parte a unui grup de 65 de activişti politici de opoziţie, lideri de comunităţi şi jurnalişti care au sfidat controlul presei de către stat. Aceştia au fost arestaţi în cadrul unei acţiuni contra dizidenţilor, în martie 2003.
Unii au fost eliberaţi anterior din motive de sănătate sau după încheierea sentinţelor sau li s-a permis exilul în Spania.
Totuşi, 52 sunt în spatele gratiilor, majoritatea cu sentinţe grave pentru acuzaţii de complicitate cu Washington pentru destabilizarea sistemului politic din Cuba.
Cinci vor fi eliberaţi în câteva ore şi se vor îndrepta spre Spania, în timp ce restul de 47 vor fi eliberaţi "în cadrul unui process ce va dura 3-4 luni".
Se consideră că aceasta este o victorie foarte mare pentru Biserica Catolică şi pentru Doamnele în Alb, rude ale celor 75 de prizonieri.
Fidel Castro declara că Cuba deţinea 15.000 de prizonieri politici în 1964, dar oficialii declarau în ultimii ani că nici unul din deţinuţi nu este reţinut din motive politice, ci pentru infracţiuni penale sau pentru că ar fi "mercenari" plătiţi ai SUA ce încearcă să răstoarne guvernul.
Potrivit unor rapoarte independente cubenze , numărul deţinuţilor politici ar fi de 167.
Antena3.ro