„În cursul manevrelor de remorcare spre portul de destinaţie, crucişătorul Moskva şi-a pierdut stabilitatea din cauza daunelor suferite în urma incendiului izbucnit după o explozie a muniţiei. În condiţii de mare agitată, nava s-a scufundat", a comunicat Ministerul Apărării de la Moscova.
Nava cu lungimea de 186 de metri fusese "grav avariată" în urma unei explozii şi a unui incendiu, iar echipajul de 500 de membri fusese evacuat.
Relatări contradictorii au apărut, joi dimineață, cu privire la un incident care a avariat grav Moskva (Moscova), nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră.
Astfel, Maxim Marcenko, administratorul regional din Odesa, a susținut într-o postare pe Telegram că forțele ucrainene au lovit nava Moscova cu rachete "Neptun", provocându-i serioase avarii.
„S-a confirmat faptul că nava lansatoare de rachete Moskva s-a dus astăzi exact acolo unde a fost trimisă de gărzile noastre de frontieră de pe Insula Șerpilor ", a scris Marcenko într-o postare pe Telegram.
La rândul său, Ministerul rus al Apărării a susținut că nava de război Moskva a fost evacuată, după ce un incendiu la bord a detonat muniție, provocând avarii grave.
Joi după-amiază, Rusia a comunicat că nava sa de război rămâne pe linia de plutire, în timp ce oficialii ucraineni au susținut că Moskva a început să se scufunde, în urma avariilor provocate de explozii.
Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a confirmat în această seară la CNN că a avut loc o explozie pe crucișătorul rus "Moscova"(Moskva).
„Estimăm că s-a produs cel puțin o explozie pe acest crucișător - una destul de mare, care a provocat navei daune importante. (...) Explozia a fost suficient de mare și am detectat indicii că alte vase din apropiere au încercat să-i vină în ajutor. În cele din urmă, se pare că nu a fost nevoie de asta. Așa că (Moskva/Moscova) își croiește singură drum prin Marea Neagră și vom continua să încercăm să monitorizăm acest lucru cât de bine putem, a precizat el.