Croaţia va propune această temă spre discuţie marţi după-amiază, cu ocazia Consiliului Uniunii Europene pentru Justiţie şi Afaceri Interne.
"Afluxul de imigranţi din Grecia trebuie oprit. Voi încerca să obţin acest lucru marţi, cu ocazia Consliului JAI", a declarat Ranko Ostojico, ministrul croat de Interne.
"Este absolut inacceptabil ca Grecia să îşi golească taberele de refugiaţi trimiţându-i spre Croaţia prin Macedonia şi Serbia", a adăugat Ostojici.
Aproximativ 29.000 de imigranţi extracomunitari au ajuns în Croaţia în mai puţin de o săptămână, au anunţat luni autorităţile de la Zagreb.