Mai multe evenimente nefaste au lovit piaţa globală a alimentelor,
într-un moment în care aceasta nu era pregătită,
cauzând astfel ceea ce se poate numi cea mai mare criză
globală a alimentelor din generaţia actuală, potrivit unui articol apărut în publicaţia Washington Post. În vara lui
2007, la bursa cerealelor din SUA, au fost înregistrate
creşteri ale preţurilor, pe fondul recoltelor proaste din SUA şi
Europa, şi a secetei prelungite din Australia. Acest eveniment,
considerat la momentul respectiv izolat, a luat amploare cu
repeziciune, exact ca un bulgăre de zăpadă, într-o avalanşă.
Pe
măsură ce preţurile creşteau, producătorii mari, precum
Argentina sau Ucraina, au fost nevoiţi să reducă exporturile,
pentru a putea controla inflaţia din interiorul ţării, cauzată de
creşterea preţului la petrol şi la combustibili. Acest lucru a dus
la micşorarea cantităţilor de cereale ce se vindeau pe piaţa
internaţională, fapt ce a avut ca efect imediat o creştere şi mai
mare a preţurilor.
Femei din Uganda trag sacii de mâncare primiţi de la International Food Programme
Ţările
importatoare de cereale au început să intre în panică,
cerând mai mult decât comandau de obicei, pentru a face
provizii. În aceste condiţii mulţi producători din SUA s-au
vazut în situaţia de a nu face faţă comenzilor şi a început
să circule ideea că la un moment dat nu vor mai exista cereale,
nici chiar la un preţ extrem de ridicat. Ţări precum Japonia,
Filipine, Coreea de Sud sau Taiwan au făcut comenzi foarte mari de
cereale, indiferent de cît ar fi urcat preţul acestora,
potrivit unui reprezentant al Consiliului de Comerţ din Kentucky.
În Jakarta oamenii se înghesuie să primească ajutoare în mâncare
Criza
alimentelor se răspândeşte cu rapiditate în toată
lumea, răsturnând guverne, generând revolte şi
manifestaţii de stradă. Cele mai afectate sunt, însă, ţările
sărace care nu îşi mai permit să plătească preţul foarte
ridicat al cerealelor şi îşi expun practic populaţia la
foamete şi boli. Mulţimile înfometate se revoltă. În
Haiti, premierul Jacques-Édouard Alexis a fost nevoit să
demisioneze după demonstraţiile de stradă violente de la
Port-au-Prince, iar în cel puţin alte paisprezece ţări au
fost înregistrate violenţe legate de criza alimentară. China
şi India se luptă de asemenea cu această criză, în
condiţiile în care deţin cele mai numeroase populaţii din
lume. Cele două ţări au început să reducă exporturile,
pentru a menţine producţia de alimente între graniţele
ţării.
Demonstraţie în Haiti, un bărbat mănâncă iarbă pentru a protesta faţă de preţul alimentelor
Şi
în România sau Bulgaria criza alimentară îşi face
simţită prezenţa prin scumpiri fără precedent la preţurile
alimentelor de bază, precum carnea, ouăle, lactatele. De la
începutul anului, produsele de bază s-au scumpit, în
medie, cu 10 -12 %. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu spune că, din
toamnă, dacă recolta va fi bună, preţurile vor creşte mai puţin.
În Bulgaria alcoolul şi produsele alimentare s-au scumpit în
decursul unei singure luni cu respectiv 3 şi 1,3% faţă de
preţurile din luna martie.
Antena3.ro