Antena 3 CNN Externe Criza politică de la Bruxelles se prelungeşte

Criza politică de la Bruxelles se prelungeşte

Criza politică de la Bruxelles se prelungeşte
13 Sep 2007   •   12:20

Criza politică de la Bruxelles se prelungeşte. La 3 luni de la alegerile generale, Belgia nu are încă un guvern, din cauza neînţelegerilor dintre valoni şi flamanzi. Regele Albert supervizează negocierile de formare a unei coaliţii, în timp ce analiştii avertizează că impasul politic devine tot mai profund. Partidul Creştin Democrat flamand, condus de Yves Leterme, a câştigat alegerile din 10 iunie. Candidat mandatat de rege să formeze cabinetul, Leterme şi-a dat demisia, la 23 august, după 6 săptămâni de negocieri fără niciun rezultat. Demisia i-a fost acceptată. Herman Van Rompuy, politician creştin-democrat şi preşedinte al Parlamentului, a fost desemnat, în locul lui Leterme, să medieze negocierile între partidele flamande şi cele valone. Şi această rundă de negocieri s-a soldat cu un eşec.

Lipsa oricărui progres a alimentat speculaţiile conform cărora este posibilă o despărţire definitivă între cele două părţi. Potrivit analiştilor, creşterea gradului de autonomie a celor două regiuni, valonă şi flamandă, este principalul motiv pentru care, la 3 luni de de la alegeri, ţara nu are încă un guvern.

În acelaşi timp, şi politicienii de extremă-dreapta au cerut, luni, ca Flandra să se pregătească să îşi proclame autonomia, singura soluţie, în opinia lor, la criza politică actuală.

În ceea ce priveşte viitorul Belgiei ca stat federal, sondajele diferă în funcţie de regiune. Francofonii sunt mai optimişti decât vecinii lor din nord, flamanzii, primii apreciind în proporţie de 85 la sută, ultimii în proporţie de 79 la sută că, în 2012, Belgia va mai exista în formula actuală.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close