Cei doi candidaţi au vorbit despre măsurile menite să reducă cheltuielile de la bugetul de stat. Obama a oferit şi soluţii: crearea unui sistem energetic independent de Orientul Mijlociu. Obama a fost atacat de McCain care l-a acuzat că are de gând să mărească taxele. În privinţa problemelor din sistemul sanitar Obama a declarat că americanii se confruntă cu situaţii limită în care nu mai pot acoperi poliţele de sănătate.
Republicanul John McCain a replicat şi l-a acuzat pe Barack Obama că a cheltuit banii publici nejustificat în statul Illinois acolo unde este senator. McCain a vorbit şi despre controlul asupra agenţiilor guvernamentale în sensul reducerii cheltuielilor.
Politica internaţională a Statelor Unite a fost un alt subiect intens dezbătut de cei doi candidaţi pentru fotoliul de la Casa Albă. McCain s-a declarat în continuare încrezător că Statele Unite vor câştiga în cele din urmă în Irak.
Obama şi McCain se vor mai întâlni în cadrul a două dezbateri, programate pentru 7 şi 15 octombrie. Alegerile prezidenţiale din Statele Unite vor avea loc pe 4 noiembrie.
Antena 3