Antena 3 CNN Externe Criza din Ucraina, "cea mai gravă de la prăbuşirea Zidului Berlinului". Vezi cine spune asta

Criza din Ucraina, "cea mai gravă de la prăbuşirea Zidului Berlinului". Vezi cine spune asta

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:56 03 Mar 2014 Modificat la 16:56 03 Mar 2014
Criza din Ucraina, &quot;cea mai gravă de la prăbuşirea Zidului Berlinului&quot;. Vezi cine spune asta
Foto: Intact Images/EPA
Criza din Ucraina este "cea mai gravă" cu care se confruntă Europa "de la prăbuşirea Zidului Berlinului" în 1989, a declarat luni ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier, relatează AFP.

Criza din Ucraina "este fără nicio îndoială cea mai gravă criză din Europa de la prăbuşirea Zidului Berlinului", a declarat Steinmeier la sosirea la reuniunea extraordinară a miniştrilor europeni de Externe, la Bruxelles.

Pentru soluţionarea crizei "a venit vremea diplomaţiei", a apreciat Steinmeier.

"Diplomaţia nu mai este un semn de slăbiciune, ci este mai necesară ca niciodată în vederea prevenirii unui salt în abisul unei escaladări militare", a adăugat el.

Şeful diplomaţiei germane a îndemnat Rusia să-şi înceteze "toate acţiunile militare" în Crimeea, care sunt "total inacceptabile din punctul nostru de vedere".

Guvernul ucrainean este necesar să se angajeze, la rândul său, să "respecte drepturile minorităţilor, în special în est", unde locuiesc numeroşi rusofoni, a adăugat Steinmeier.

×
x close