Oamenii însă nu mai cumpără pentru investiţie, ci doar pentru uzul personal, spun experţii. Spre exemplu, preţul de pornire al unei vile care a fost iniţial 4 milioane de dolari a ajuns acum la puţin peste 2 milioane.
În 2007 şi 2008 oamenii cumpărau numai pentru investiţie. Prin speculaţie, aveau parte de profit rapid.
Proiectele gigantice rezidenţiale începute anii trecuţi sunt aproape de finalizare. Asta va însemna ofertă mai mare pe piaţă, susţin experţii care prevăd o cădere şi mai mare a preţurilor.
Preţurile prorpietăţilor aproape s-au înjumătăţit în ultimii patru ani în Abu Dhabi. Sunt prea multe proprietăţi, dar nu sunt suficienţi oameni care să le cumpere.
În timp ce preţurile din Abu Dhabi ar putea să scadă şi mai mult, vecinii din Dubai speră la o relansare a pieţei imobiliare. Preţurile pentru închiriere continuă să urce, dar pentru construcţiile de mai puţină calitate, viaţa va fi grea în viitorul apropiat.