Antena 3 CNN Externe Criminal la 99 de ani. Un pensionar şi-a ucis colegul de 75 de ani dintr-un cămin de bătrâni: "Tata nici nu a știut cine l-a ucis!"

Criminal la 99 de ani. Un pensionar şi-a ucis colegul de 75 de ani dintr-un cămin de bătrâni: "Tata nici nu a știut cine l-a ucis!"

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 18:56 24 Iun 2021 Modificat la 18:56 24 Iun 2021
o_1f8vbog6dmkg8in1puh1asi1ibjg.jpg
Sursa foto: Pixabay.com

Crima a avut loc luni dimineaţa, la 4.30. Bătrânul de 99 de ani se plimba prin cămin, când a intrat în camera lui André De Smet, în vârstă de 75 de ani, aflat pe un culoar îndepărtat de camera sa. Acolo, l-a sufocat pe bărbat cu o pernă din motive necunoscute încă. Personalul aflat de gardă nu a reușit să intervină în timp util.

„Nu ne vine să credeam. Nu a ştiut deloc cine este ciminalul său. Şi tata nu era certat cu nimeni. Chiar dacă avea probleme de mobilitate, era foarte bine la cap. Îl vedeam trăind încă 20 de ani, ca şi tatăl său, care a prins 101 ani. Se pare că acest om se plimba adesea noaptea”, au mărturisit fiii lui André De Smet, Erwin şi Mario, potrivit Observator.

„Ni s-a comunicat puţin despre boala sa. Dacă acest bărbat suferea de atacuri psihotice repetate şi rătăcea în mod regulat, de ce uşa camerei sale nu era închisă, fără să dorim să atacam azilul. Tatăl nostru era bine îngrijit, într-o manieră profesională”.

Deocamdată, nu se știe dacă autorul suferea anterior de probleme de sănătate mintală și dacă avea antecedente penale. Acesta nu avea familie și ajunsese de puțin timp la casa de bătrâni.

Nonagenarul a fost arestat și dus la închisoarea din Bruges. Cel mai probabil, bătrânul va fi internat într-o secție de geriatrie. În acest moment, el este singura persoană de peste 90 de ani aflată într-o închisoare belgiană. Doar zece deținuți au vârste cuprinse între 80 și 90 de ani.

×
x close