O ceartă cu partenerul de viaţă a fost plătită cu viaţa de o româncă stabilită în Spania. În vârstă de 43 de ani, femeia a murit ieri, iar ucigaşul, un kosovar cu 2 ani mai tânăr, s-a autodenunţat.
Vecinii spun că cei doi erau cunoscuţi ca un cuplu liniştit şi nu îşi pot explica ce s-a întâmplat.
"Cred că am făcut ceva rău." Asta a declarat bărbatul în faţa poliţiştilor la o oră după ce comisese crima. În vârstă de 41 de ani, individul de origine kosovară s-a prezentat la postul de poliţie din Madrid după o ceartă crâncenă cu soţia. Sesizaţi de agenţi, paramedicii nu au mai putut să o salveze pe româncă.
Când a ajuns echipa medicala au găsit femeia întinsă pe jos, cu mai multe urme pe gât. Poliţia Naţională a început o ancheta, iar echipa medicala nu a putut face mai mult decât să constate decesul.
Deşi nu a fost încă arestat, pe numele bărbatului a fost deschis un dosar pentru omor. Poliţiştii spun că nu are antecendente şi nici nu era cunoscut drept agresiv. Presa nu a dat publicităţii nici numele agresorului, nici pe cel al victimei, şi nici detalii despre viaţa lor privată. Tot ce se ştie este că trăiau împreună de câţiva ani şi erau cunoscuţi drept vecini model.
100 de femei au murit în Spania numai în 2015 în urma violentei conjugale. Românca este primul caz din acest an.
Sursa:
Observator.tv