Antena 3 CNN Externe Creţu: UE, cel mai important donator pentru Orientul Mijlociu trebuie să devină actor principal în regiune

Creţu: UE, cel mai important donator pentru Orientul Mijlociu trebuie să devină actor principal în regiune

2 minute de citit Publicat la 04:53 23 Mar 2010 Modificat la 04:53 23 Mar 2010
Creţu: UE, cel mai important donator pentru Orientul Mijlociu trebuie să devină actor principal în regiune
Eurodeputatul PSD, Corina Creţu, a declarat, luni, că Parlamentul European a fost întotdeauna un promotor al păcii şi a apreciat ca importantă "emaniciparea" UE astfel încât Uniunea, care în prezent este cel mai important donator în teritoriile palestiniene, să devină totodată şi cel mai important jucător în regiune.
"Eu cred că nu poate fi negată în nici un fel componenta politică, dar pe de altă parte nimic nu se poate dezvolta în Orientul Mijlociu fără o dezvoltare economică şi îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi a oamenilor. În Palestina, în ceea ce numim Gaza, situaţia este absolut disperată. Noi am vorbit aici de lipsă de spitale, de lipsă de şcoli, de condiţiile sanitare, ca urmare a conflictului de la sfârşitul anului 2008, începutul lui 2009. Deci este o situaţie dramatică căreia trebuie să-i răspundem cu măsuri", a spus Creţu, vicepreşedinta Comisiei pentru Dezvoltare din PE, cea care a prezidat conferinţa de luni la care a participat Tony Blair, transmite Mediafax..

Ea a spus că UE este cel mai important donator, numai în 2009 donând peste jumătate de miliard de euro în programe privind sănătatea, educaţia, aprovizionarea cu energie, cu gaze.

"Dar toate aceste donaţii şi programe au fost distruse în numai câteva zile că urmare a acestor conflicte. Este foarte important să vedem cum vom merge de acum înainte, dacă merită şi unde merită să trimitem bani pentru Gaza. Pe de altă parte, este clar că fără o dezvoltare economică forţele extremiste, forţele teroriste au o plajă mult mai largă de recrutare a celor care se angajează în mişcări radicale", a spus Creţu.

Ea a reamintit că PE a fost întotodeauna un promotor al păcii în Orientul Mijlociu.

"Ceea ce ne-am dorit noi nu este să facem alte hârtii pe care nu le ia nimeni în seamă, ideea a fost de a reconstrui încrederea între cele două părţi şi am vrut să arătăm că sunt organizaţii instituţii unde israelienii şi palestinenii lucrează împreună", a spus eurodeputatul PSD.

Ea a mai spus că UE a avut o poziţie foarte unitară şi foarte consecventă în ceea ce priveşte pacea în regiune.

"Sigur au fost unele păreri diferite legate de modalităţile prin care să se implementeze pacea, dar toată UE merge pe ideea celor două state independente . Este important ca UE să se emancipeze, că, aşa cum s-a spus aici de multe ori, noi suntem cel mai important donator dar nu suntem cel mai important jucător", a spus Creţu.
Antena3.ro

×
x close