Antena 3 CNN Externe Creştinismul, cea mai răspândită grupare religioasă din lume. Vezi care este continentul cu cei mai mulţi creştini

Creştinismul, cea mai răspândită grupare religioasă din lume. Vezi care este continentul cu cei mai mulţi creştini

<1 minut de citit Publicat la 13:40 20 Dec 2011 Modificat la 13:40 20 Dec 2011
Creştinismul, cea mai răspândită grupare religioasă din lume. Vezi care este continentul cu cei mai mulţi creştini
Foto: videos2worship.com
Creştinismul este de departe  cea mai răspândită grupare religioasă din lume, cunoscând o propagare accelerată pe întregul Glob, în ultimul secol, informează CNN. Un studiu efectuat recent arată că cei mai mulţi creştini nu sunt în Europa, aşa cum ne-am fi aşteptat şi cum era situaţia în urmă cu o sută de ani, ci în SUA.

Statele Unite găzduiesc cel mai mare număr de creştini, peste 247 de milioane, fiind urmate de Brazilia şi Mexic. Şi China se află în top 10 al statelor cu cei mai mulţi creştini (67 de milioane) , notează CNN.

La nivel mondial, există 2,2 miliarde de creştini, aproximativ o treime din Populaţia lumii. Jumătate din creştini sunt catolici, 37% sunt protestanţi şi 12% sunt ortodocşi.

Islamul este cel de-a doua religie ca răspândire la nivel planetar, cu 1,6 miliarde de adepţi.

Studiul denumit „Crestinism global” se bazează pe sondajul efectuat în rândul locuitorilor din 232 de state ale lumii.





×
x close