Antena 3 CNN Externe Cotidian cubanez: Hugo Chavez se află în stare critică

Cotidian cubanez: Hugo Chavez se află în stare critică

1 minut de citit Publicat la 10:06 26 Iun 2011 Modificat la 10:06 26 Iun 2011
Cotidian cubanez: Hugo Chavez se află în stare critică
Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, care a suferit o intervenţie chirurgicală în Cuba în data de 10 iunie, se află "în stare critică", a anunţat, sâmbătă, cotidianul de limbă spaniolă El Nuevo Herald. Potrivit AFP, autorităţile de la Caracas au dezminţit ferm informaţia.
   
Chavez "se află în stare critică" şi "complicată", a precizat cotidianul care apare la Miami, citând surse din cadrul serviciilor de informaţii americane.
   
"Dreapta naţională şi internaţională e înnebunită (...) vorbind chiar despre moartea preşedintelui", a replicat vicepreşedintele venezuelan Elias Jaua. "Chavez va fi cu noi mult timp", a adăugat el.
   
"Preşedintele Chavez se reface după operaţie. Aşa că duşmanii să înceteze să mai viseze", a scris, la rândul său, secretarul de stat pentru Europa, Temir Porras, într-un mesaj publicat în contul său de Twitter.
   
Chavez, în vârstă de 56 de ani, a fost operat de urgenţă la Havana, din cauza unui abces peritoneal.
   
Absenţa informaţiilor oficiale şi lipsa intervenţiilor publice ale lui Chavez, în general omniprezent în media, au alimentat zvonurile privind starea sa de sănătate.
   
El şi-a reluat vineri activitatea pe Twitter, întreruptă în 4 iunie, transmiţând felicitări militarilor venezuelani cu ocazia zilei forţelor armate, însă nu a făcut nici o precizare în legătură cu starea sa de sănătate sau eventuale planuri de a reveni în ţară. Un alt mesaj, publicat sâmbătă, anunţa o vizită a fiicei sale şi a celor trei nepoţi.

×
x close