Kim Cannaday, purtătorul de cuvânt al şerifului din districtul Seminole, a declarat pentru ABC News, ieri seară, că echipajele de salvare, sosite la locul accidentului rutier, l-au găsit pe Zimmerman şi pe un alt bărbat, ambii reuşind să scoată victimele dintre fiarele contorsionate.
Conform aceleiaşi surse, la bordul autovehicului SUV se aflau un cuplu şi doi copii, iar accidentul s-a petrecut pe şoseaua interstatală I4. Cei patru nu au suferit răni grave.
George Zimmerman a rămas să dea declaraţii, dar a spus că nu a fost martor al accidentului. Aceasta a fost prima sa apariţie publică, după decizia controversată de achitare.